micul oliver

rotunda,mica si uitata pe tava din sufragerie.micuta portocala.langa ea sunt si mere si banane.dar de fiecare data cand decid sa mananc o fructa aleg altceva inafara de ea.ea sta acolo singura,retrasa si asteapta.asteapta sa vin s-o iau in palma.s-o gadil usor incecand s-o deschid fara a o taia cu cutitul.asteapta ca sa fie muscata,ca buzele sa se atinga usor de pieliata usor amara.aseapta ca sucul ei sa dansze cu papilele mele gustative.cu visurile astea in minte reuseste sa treaca peste zi.intr-un coltisor ei de inima de portocala stie ca s-ar putea sa fie aruncata.ca are sa fie luata cu indifirenta in palma si dusa la cosul de gunoi.aruncata fara mila langa alte resturi.stie posibila cauza.ca s-ar putea ca mantia ei de un portocaliu prea viu sa se inegreasca usor.ii pare rau ca trebuie sa imbatraneasca asa repede.ca s-ar putea sa nu apuce sa faca ceva cu viata ei.isi aminteste zilele cand de abia se inascuse.zile cu soare intr-un copacel alaturi de familie,prieteni.isi aduce aminte de micutul paul din copacul de alaturi.vorbeau in fiecare zi de visele lor.toata ziua stateau atarnati de crenguta tanara si asteptau momentul maturitatii ca sa mearga si sa isi indeplineasca visul mult discutat.


asta este povestea ei.mi-a spus-o usor printre stropi si "carnita" de portocala.pana la urma am ales-o cu gandul pueril in cap ca acea portocala ar putea avea si o minte proprie si sentimente.